De ce avem tendința să trăim în amintiri în loc să facem altele noi?

Redactor: Maria Alexandra Vasile

Grafician: Ana Florescu

Marea majoritate a noastră trăiește în vise, în amintiri frumoase și ni le facem „our safe space”, fără a ne uita la prezent. Putem să spunem că avem tendința să trăim în trecut deoarece este sigur, îl știm deja și nu ne surprinde nimic din ceea ce s-a întâmplat, ci doar contemplăm și ne bucurăm de ceea ce am avut.

Prezentul, pe de altă parte, este o totală necunoscută, descoperim în fiecare secundă ceva nou și nimeni nu ne garantează fericirea, ci trebuie sa trăim fiecare sentiment la maxim. De fericire toți vrem să avem parte, dar atunci când tristețea apare ne izolăm în amintiri fericite și punem un zid între propria persoană și lumea înconjurătoare. Mereu am fost învățați să ne bucurăm de tot ceea ce e mai bun și asta facem trăind și în trecut, dar există riscul să revedem amintirile fericite atât de des încât să nu ne mai bucurăm de ele la maxim, fiind o barieră.

În momentul în care suntem răniți, triști, ne permitem nouă să trăim și să retrăim trecutul într-o manieră personală, dar nu ne lăsăm să mergem mai departe, pe de o parte fiind această speranță că fericirea va reveni. De ce ne este atât de frică să facem altele noi? Omul atunci când își dorește ceva visează după acel lucru de dimineață, la prânz și seara, și atât știe, nu-și lăsa mintea să găsească alternative, astfel trecutul fiind această dorință fixă, iar prezentul și viitorul fiind posibilitățile unei noi povești, diferite de imaginație. Pe lângă asta, uneori considerăm prezentul prea dureros pentru a îl trăi la adevărata sa valoare și încercam să-l uităm, în speranța că va dispărea într-o zi.

Știm că amintirile sunt ceva safe, ceva clar, dar putem să le privim fără încetare și din cauza dorului. Poate în trecut au fost anumite persoane ce în prezent nu mai există și, pur și simplu îți oferi ție posibilitatea de a îți aduce aminte cu drag, de a trăi ceva ce ai mai trăit, dar cu o persoană la care ții atât de mult încât nu poți controla asta. În loc să plângem și să trecem peste situații dureroase de multe ori le ignorăm și ne uităm la evenimente frumoase, ne imaginăm în acea poziție și ne gândim cât de frumos ar fi sa fim înapoi acolo. Nu este nimic greșit în a ne permite să facem acest lucru, în a contempla, dar la un moment dat prezentul bate la ușă și ne întrebam ce am așteptat atât să trecem peste trecut. Răspunsul este simplu, am așteptat ca prezentul să fie mai ușor, să fie mai vesel decât trecutul pentru a creea alte amintiri la care să contemplăm ulterior.

Mare grijă la felul în care ne poziționăm față de prezent. La un moment dat el va deveni trecut, iar dacă e perceput ca fiind negativ, va transforma tabloul general al trecutului în amintiri negative care pot lua locul celor pozitive, în care ne refugiam de obicei.

Așadar, tot ceea ce putem spune cu certitudine este că necunoscutul prezentului ne sperie atât de tare încât ne resemnăm cu amintiri deja trăite și nu ne oferim posibilitatea la un prezent plin de acțiune și de fericire pentru că apar sentimentele trecătoare, de tristețe.