De ce apelează necredincioșii la Dumnezeu

Redactor: Valentina Cernea

Tehnoredactor: Teodora Furtună

Grafician: Lavinia Dumitru

Pentru mulți necredincioși, gândul: „Te rog, Doamne”, poate fi un răspuns instinctiv la o criză. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că 1 din 5 adulți se roagă, în ciuda faptului că nu este religios (constatare făcută în urma unui sondaj). Totuși, de ce și când aleg oamenii acest drum contradictoriu?

În primul rând, haideți să îi analizăm pe cei ce apelează la divinitate spontan, doar în mintea lor. Mai mult ca sigur, cu toții cunoaștem momentul în care un ateu, sau pur și simplu un om ce nu se consideră religios a avut un moment de „Doamne, dacă ești acolo și exiști te rog...”, fie că l-ați trăit voi sau o persoană pe care o cunoașteți. Aceste gânduri de cele mai multe ori, pe termen lung, nu vor afecta credința persoanei respective. Cu toate acestea, pe moment, este tot ce i-a rămas de încercat. Gândurile de acest fel apar din disperare în situația în care un individ simte că nu mai nicio soluție rămasă, în afară de cea a rugăciunii către Dumnezeu ceva ce i s-a promis că îl va ajuta mereu, dar în care nu a crezut.

Nu este nimic rău în a nu crede într-o forță divină, la fel cum nu este nici în a crede, dar este foarte interesant de analizat cum un om ce nu se alătură în crezul comun al societății, apelează la religie când simte ca propria persoană nu îl va scoate de una singură din problema în care se află. Contextele în care se întâmplă acest fapt pot să difere - de la nevoia de a avea noroc într-un moment oarecare, la starea fizică de rău și așa mai departe. Dar o criză personală sau tragedia sunt cele mai frecvente motive pentru care oamenii încep să se roage, 1 din 4 oameni spunând că se roagă pentru a obține confort sau pentru a se simți mai puțin singur.

Apoi, mai avem oamenii care tot nu declară cum că ar crede într-o forță mai presus, dar adoptă din stilul de viață religios. De exemplu, într-un studiu, s-a vorbit cu astfel de oameni religioși ce totuși apelează la credință, printre care și Henry, în vârstă de 64 de ani, care a spus că se roagă în fiecare noapte, îngenuncheat lângă patul său, în ciuda faptului că nu este religios. El zice: „Îmi fac foarte multe griji pentru asta – este un fel de poliță de asigurare, este o superstiție sau este ceva mai real?”. Întrebat dacă acesta crede în Dumnezeu, el a spus: „Nu știu, dar m-aș descrie la capătul sceptic al agnosticismului. Cu siguranță nu m-aș clasifica drept religios.”

Henry, care a cerut anonimatul în studiu, a declarat că începe prin a recita în tăcere rugăciunea și apoi cere ca cei dragi să fie păstrați în siguranță și sănătoși („Uneori includ și alte persoane specifice sau grupuri de suferință. Apoi am un moment neclar despre mine – nu gânduri concrete și nu cer lucruri specifice.”). El a spus că nu avea idee dacă Dumnezeu i-a auzit rugăciunile și a spus că actul de a se ruga nu l-a făcut să se simtă mai bine („Mă întreb de ce nu mă opresc din a face asta. Uneori simt că este un fel de ipocrizie.”).

Totuși, sunt și oameni care își schimbă cu totul opinia despre religie, fie că ceva legat strict de divinitate i-a făcut să se răzgândească, fie, ca în cazurile explicate și la celelalte tipologii, schimbarea are loc din vina unui eveniment neplăcut din viață. O tragedie poate schimba cu totul o persoană, iar retragerea într-o zonă spirituală este de multe ori un spațiu intim, sigur pentru mulți dintre noi.

Așadar, nu este ceva rar ca un om ce nu se consideră religios să se reorienteze spre religie, fie ca un gând spontan, fie ca un coping mechanism, fie ca o schimbare a stilului de viață radicală. Consider că acestea sunt alegeri proprii, ce nu au nicio intenție rea, ci este pur și simplu uimitor să vezi cum mintea umană poate avea schimbări atât de mari de perspectivă, datorită factorilor externi emoționali.