David Berkowitz

Redactor: Bianca-Maria Amza

Grafician: Matei Mănăilă

David Berkowitz s-a născut în 1953 într-o familie disfuncțională, lipsită de resurse, însă norocul i-a surâs și a fost adoptat de un cuplu de evrei. A avut o relație apropiată cu mama adoptivă la moartea căreia a suferit enorm, relația dintre el și tatăl adoptiv fiind una mai degrabă tensionată. La 18 ani s-a înrolat în armată, iar patru ani mai târziu s-a instalat într-un apartament din New York și a primit un job la Serviciul Poștal American.

În 1976 a înfăptuit prima crimă. Arma, care era mereu aceeași, a fost indiciul care i-a condus pe anchetatori la concluzia că aveau de-a face cu un criminal în serie. Așa se face că și-a primit primul pseudonim: „The .44 Caliber Killer”. Victimele lui Berkowitz erau femei tinere cu părul închis la culoare și cupluri pe care le găsea discutând singure în mașină. Totuși, într-un interviu din 1999, el a declarat că acesta nu are un tipar și că aceste preferințe sunt irelevante. După ce a omorât 6 oameni și a rănit alți 7, un martor a observat că pe mașina lui, un Volkswagen galben, era atașat un bilet de parcare, ajutând poliția să-l localizeze. Polițiștii l-au așteptat la ieșirea din apartamentul său. În timp ce era arestat, David le-a declarat că numele lui este „Son of Sam” (fiul lui Sam), explicându-i ulterior proveniența: vecinul său, Sam Carr i-ar fi comandat să ucidă prin intermediul labradorului său, un câine posedat de demoni.

După numeroase evaluări psihologice, Berkowitz a fost declarat competent să participe la proces. Surprinzător este că, spre deosebire de alți criminali în serie care preferă să trăiască pentru a se bucura de faimă și chiar să-și facă ucenici, când a auzit că va fi închis pentru tot restul vieții sale, David Berkowitz a preferat să încerce să se sinucidă, aruncându-se pe geam.

Abia după ce a fost închis, el a recunoscut că povestea cu câinele declarată anterior a fost o minciună și că de fapt făcea parte dintr-un cult violent, fiind ajutat să comită crime de către cei doi fii ai vecinului său Sam. Având tendința să mintă, motivația adevărată a crimelor lui rămâne nesigură. De aceea, procesul a rămas deschis până în ziua de azi. Știind că psihiatrii aveau practica de a încadra criminalii în anumite tipologii și crezând că dacă le-ar spune adevărul nu l-ar fi înțeles, David a preferat să se informeze din cărți despre comportamentele criminalilor ca să le poată da răspunsurile pe care le așteptau. Este foarte posibil ca o parte din violența sa să fi provenit încă din copilărie. După cum se știe, majoritatea criminalilor posedă o inteligență mult peste medie, însă el nu a preferat să aprofundeze niciun domeniu. În schimb, îi plăcea să fure și să provoace incendii. Chiar s-a descoperit că numeroase incendieri din perioada crimelor au fost cauzate de el.

În scrisorile adresate poliției, el se declara un monstru programat să ucidă. Vorbea despre faptul că se simțea izolat și diferit de restul lumii. Aceste scrisori, cât și

violența crimelor sale i-au adus faimă internațională. David era plătit să își spună povestea. Observând sumele pe care le câștiga, autoritățile au promulgat o nouă lege care le interzice acuzaților să profite finaciar de pe urma crimelor lor. Această lege a fost adoptată ulterior de multe alte state.

Dacă ceea ce spunea el în legătură cu cultul este adevărat, pe parcursul anilor săi de închisoare a descoperit o latură ceva mai pozitivă a religiei. A căzut repede în extrema opusă, agățându-se de credință în speranța de a-și depăși condiția de criminal. A devenit în final unul dintre puținii care au reușit să înțeleagă gravitatea faptelor lor și să adopte principii morale aceeptabile în societate. A scris o carte despre povestea și credința lui și are un website întreținut de urmăritorii săi, el neavând acces la internet. Berkowitz spune că ajută studenții de psihologie, sociologie și criminalistică să înțeleagă mai bine mințile criminalilor și sistemul juridic.

Nu știm însă cum s-ar fi comportat dacă ar fi fost eliberat. Nu știm dacă un criminal de talia lui poate fi reabilitat cu succes și nu știm dacă societatea este pregătită să se gândească la această înfiorătoare posibilitate.