​Cum ne influențează părinții preferințele romantice?

​Redactor: Irina Nicorici

Tehnoredactor: Teodora Botin

Grafician: Ana Voiculescu

Dacă în momentul acesta ai opri pe cineva pe stradă și l-ai întreba ce caută într-un potențial partener romantic, cel mai probabil o să primești răspunsuri de tipul: să fie loial sau să fie amuzant. Ori poate vi se va extrapola, cu răspunsuri precum: îmi doresc să avem hobby-uri, gusturi în muzică asemănătoare. Apoi, există gusturile și antipatiile personale. Femeile spun, de obicei, că vor pe cineva mai înalt decât ele, în timp ce bărbații explică anumite atribute fizice pe care ei le consideră atractive. Foarte puțini îți vor răspunde cu „Vreau pe cineva care să semene cu mama/tatăl meu”. Și totuși, în cazul atracției romantice, copilăria individului are una dintre cele mai puternice influențe, acesta căutând adeseori în relații o asemănare cu persoana care l-a îngrijit crescând.

​Vă voi atrage atenția asupra teoriei lui Harville Hendrix, pe baza căreia a dezvoltat și Terapia Relațională Imago. Un „imago” este o imagine construită în subconștientul nostru care conține toate calitățile pozitive și negative ale îngrijitorilor noștri pe parcursul copilăriei. Aceasta devine un șablon pentru partenerul romantic pe care îl căutăm în viața de adult. Când întâlnim pentru prima dată pe cineva de care suntem atrași, este posibil să nu fim conștienți de ceea ce ne atrage. Când ne este familiar modul în care o altă persoană funcționează, ne face să ne simțim confortabil și în siguranță, de parcă „i-am fi cunoscut dintotdeauna”. Ne simțim bine în preajma acestei persoane și suntem capabili să lăsăm garda jos, chiar să fim vulnerabili. Acest lucru ne permite să construim intimitatea din care izvorăște relația. Pe de altă parte, atracția față de persoane similare părinților noștri poate proveni dintr-o dorinţă inconştientă de a rezolva nevoi nesatisfăcute în copilărie, mai degrabă decât din dorința de familiaritate.

​Copilul se dezvoltă pe calea imitației, astfel urmărirea părinților sau îngrijitorilor noștri interacționând, ne-a modelat pentru relațiile ca adulți. De exemplu, cum a tratat-o ​​tata pe mama, poate deveni subconștient, cum consideră o femeie că ar trebui să fie tratată de partenerul ei la vârsta adultă. Până la vârsta de 3 ani, copilul dezvoltă un tip de atașament influențat adeseori de gradul de satisfacere a nevoilor sale de către părinte. Cei cărora li s-au satisfăcut toate nevoile de iubire, de atenție, dezvoltă un atașament sigur, ceea ce îi determină să caute mai departe calitățile părintelui. Pe de altă parte, cei care au fost dezamăgiți de îngrijitorii lor, nu vor alege să caute în parteneri calitățile părintelui, ci deficitele pe care aceștia le-au arătat. Cu alte cuvinte, caută pe cineva cu aceleași minusuri de iubire și atenție care i-au rănit în primul rând. Ei ajung, astfel, să-și recreeze în anumite privințe copilăria, cu scopul de a avea posibilitatea prelucrării unor nemulțumiri încă existente, apărute din cauza metodei de creștere a părinților. Totuși, în cazul celor aflați în conflicte active, se observă evitarea caracteristicilor figurilor parentale. Le oferă o funcție de protecție, încearcă să prevină suferința pe care confruntarea părintelui o va cauza.

Principiul atracției către similaritate, dezvoltat de Fiske, promovează ideea că indivizii îi preferă pe cei care împărtășesc caracteristici comune, precum trecutul, trăsături de personalitate sau interese asemănătoare. Această preferință ar putea fi influențată de tendința de a evita stresul sau conflictele care apar odată cu diferențele lor. Își câștigă validare pentru atitudinile împărțite, întărind în același timp stima de sine și crescând încrederea dintre cei doi. Prin urmare, aceste variabile combinate și absența unor conflicte active, vor accentua atracția către caracteristici prezente în figura parentală.

​S-au realizat numeroase alte studii legate de atracție, precum cel al lui Wilson & Barrett, derulat la sfârșitul anilor 1980, el fiind format numai din femei. Aceștia au descoperit că este mai plauzibil ca femeile să fie atrase de persoane care împărtășesc culoarea ochilor părintelui de sex opus. Femeile din acest studiu au fost, de asemenea, dovedite a fi atrase de bărbați care împărtășesc atributele mentale ale taților lor. Prin urmare, femeile cu tați dominanți par să fie atrase de bărbați dominatori sau semnificativ mai în vârstă decât ele însele. Participantele de sex feminin păreau să fie, de asemenea, romantic atrase de bărbați care aveau aceeași vârstă cu tații lor, când acestea s-au născut. În studiul lui Jedlicka, 1984, s-a constatat că oamenii sunt atrași în mod predominant de parteneri din aceeași origine rasială ca și părintele de sex opus. Totodată, s-a constatat și că mamele au o influență generală mai mare asupra selecției partenerului copiilor lor decât tații.

​ Pe baza acestor teorii au fost dezvoltate diverse tipuri de terapii în cuplu, axându-se des pe acest „imago” care ne influențează preferințele. Astfel, vă îndemn prin acest articol să vă analizați diferitele preferințe și să observați prezența unor posibile urme ale copilăriei lăsate asupra acestora, fie ele din asemănări cu părinții sau din absențe avute în copilărie. Poate lipsa de atenție ți-a determinat o înclinație către oameni foarte grijulii sau poate lipsa contactului fizic în momente necesare ți-a determinat o înclinație spre persoane deosebit de „touchy”.