Cum gândea Hitler?

Redactor: Eduard Bodescu

Grafician: Briana Bercu

Adolf Hitler, omul despre care știe toată lumea. Indiferent că vrei sau nu, e aproape imposibil să nu îl cunoști, fie că ești un mare pasionat de istorie, fie că înveți la istorie doar pentru că ai nevoie la școală. Multă lume îi cunoaște faptele, dar puțină lume a încercat să intre în mintea lui și să înțeleagă ce l-a determinat să facă tot ce a făcut. Ei bine, în articolul acesta, exact asta vom face, vom explica tot ce se întâmpla în mintea lui Hitler în cel mai mic amănunt.

Ca să vedem imaginea de ansamblu, cel mai important este să analizăm totul încă de la bun început, adică din copilăria sa. S-a născut la dată de 20 aprilie 1889 în Austria, la Braunau am Inn, oraș situat la granița cu Germania. Tatăl sau, Alois era un funcționar, iar mama sa, Klara a fost casnică. Lucrurile devin ceva mai complicate atunci când ne uităm la arborele genealogic al familiei Hitler, deoarece vom observa că, de fapt Alois era unchiul vitreg al Klarei, adică a mamei lui Adolf și implicit al propriei sale soții. Tatăl său era la o a treia căsătorie. Din păcate, lucrurile devin mai negre când aflăm din diferite cronici că Adolf era bătut aproape zilnic de tatăl său. Momentul morții tatălui său a venit ca o ușurare pentru tânărul Hitler, urmând să se mute în Germania în tentativa de a studia artele. Pe parcursul copilăriei sale, mama era singurul sprijin al băiatului, singurul loc în care își găsea alinarea după fiecare corecție primită de la tatăl său. Ne îndreptăm cu pași înceți, dar siguri spre tinerețea lui Hitler. Pleacă în Germania pentru a studia artele cum am mai spus, însă talentul lui artistic nu era atât de dezvoltat pe partea de portrete sau peisaje, ci pe partea de arhitectură, astfel că nu este acceptat la școala de arte. De altfel, Hitler ne-a fost prezentat de către istorici și de diferite jurnale că fiind un elev inteligent, dar un om total inadaptat la normele societății. Timpul trece și mama sa moare, acest lucru lăsând un mare gol și o mare suferință în interiorul tânărului Adi, pentru că așa îl alinta ea. Până la acest moment este schițat portretul unui tânăr cu traume lăsate de copillaria să nefastă. Când totul părea că nu se îndreaptă nicăieri pentru Adolf, începe Primul Război Mondial, unde el a și luptat pe front. După cum se știe, Germania a pierdut războiul, iar Hitler a considerat că eșecul națiunii a fost cauzat de evrei, care au făcut presiuni pentru încheierea conflictului. Cum această ură a patriotului Hitler pentru evrei nu se rezumă doar la asta, perioada ce a precedat războiului a fost una și mai dezastruoasă pentru Germania, instituindu-se Republica de la Weimar, perioada caracterizată de sărăcie și devalorizare a banilor. Pentru acest dezastru economic, tot evreii erau în viziunea lui responsabili. Am putea discuta mai mult, dar asta ar însemna abordarea mai mult istorică decât psihologică a subiectului. Singurul lucru care ar mai fi de adăugat la ce am spus până acum este că el îi credea pe evrei o rasă impură, cel mai probabil premisa asta plecând tot de la ura acumulată în decursul anilor. Cu un astfel de istoric în față, acum putem vedea mai bine ce l-a determinat să aibă această atitudine și obsesie pentru evrei.

Foarte mulți medici psihiatri, chiar celebri, i-au pus diferite diagnostice. Ne vom raporta la cele confirmate de mai mulți medici, nu doar de unul, deoarece întotdeauna a fost greu ca cineva să nu se raporteze subiectiv la cazul acesta. Nu spun că unele dintre diagnostic ar fi greșite, nu aș putea susține asta, dar cu cât aceeași viziune este împărtășită de mai mulți doctori, cu atât este mai probabil să fie adevărată. Astfel, cel mai comun diagnostic al lui Hitler a fost isteria, asociată cu tulburarea de personalitate de tip histrionic. Tulburarea de personalitate de tip histrionic se manifestă prin nevoia de a fi în centrul atenției într-un mod excesiv, sugestionabilitatea, toleranță redusă la frustrare, hipermotivitate (adică exprimarea emoțiilor într-un mod excesiv), superficialitate, labilitate emoțională și nu în ultimul rând, comportament teatral, manipulator, de atragere a atenției asupra aspectului sau fizic. Printre cei care l-au diagnosticat cu acest tip de tulburare de personalitate se numără: Karl Wilmanns, Henry A. Murray, Walter Langer, Rudolph Binion și Peter Tyrer. Dacă priviți atent, puteți observa cum manifestările acestui tip de tulburare se oglindesc în comportamentul său: întotdeauna a simțit nevoia să fie în centrul atenției, să țină speech-uri în care să fie ascultat de multă lume, avea o toleranță redusă la frustrare, de fiecare dată când se simțea în acest fel izbucnea, labilitate sau instabilitatea emoțională îi sunt extrem de caracteristici, iar comportamentul manipulator este cred eu cel mai vizibil, e foarte ușor să observăm cum a manipulat o masă atât de mare de oameni pentru a îi urma ideologia și să nu uităm de fapt și de nevoia de a atrage atenția prin înfățișare, mai exact prin celebra sa mustață, a folosit această înfățișare atât ca să atragă atenția, dar și ca să rămână în mintea oamenilor printr-un semn distinctiv.

Un alt diagnostic pus de doctori a fost cel de schizofrenie paranoidă. Este drept că această paranoie s-a accentuat după anul 1944, mai exact după atentatul eșuat la viața sa. Am putea spune că această paranoie este în mică, dar foarte mică parte justificată, mai ales atunci când o bombă a explodat lângă sine, bombă ce era ascunsă într-o servietă. Nu se mai simțea sigur. Doctorii menționați mai devreme i-au dat acest diagnostic de asemenea, dar la acea listă se mai adaugă câțiva care au concluzionat același lucru și anume: Vernon, Treher, Schwaab și trioul Coolidge, Davis și Segal.

Încă un diagnostic comun dat de medici a fost tulburarea de stress posttraumatic sau pe scurt PTSD. Hitler suferea de PTSD, deci nu ar trebui să ne surprindă în condițiile în care a avut copilăria pe care a avut-o și de asemenea a fost și în război. În zilele noastre chiar, un număr destul de mare de soldați întorși de pe front suferă de PTSD ca urmare a celor văzute și trăite în război. O parte dintre acești soldați nu reușesc să se readapteze la viața normală de dinainte de război niciodată, din păcate.

De altfel, viață sa de familie și relațiile cu femeile au stat sub un mare semn al întrebării. Acestea rămân o enigmă în continuare, dar un lucru este cert, nu a avut niciodată în viața sa o relație sănătoasă cu o femeie, o relație normală. Când spun că nu a avut niciodată o relație normală mă refer atât la perioada premergătoare preluării puterii dar și la perioada în care era în plină putere. De asemenea, suferea și de un fel de megalomanie, se vedea și s-a autoproclamat fie ca Dumnezeu fie ca un trimis al lui Dumnezeu să se lupte împotriva evreilor și să purifice omenirea.

Poate prin acest articol v-am adus puțin mai aproape de subiectul acesta, în sensul că acum puteți vizualiza mai în ansamblu toată viață și cauzele pentru care Adolf Hitler a acționat în felul în care a acționat. Traumele sale din copilărie, cumulate cu cele din război și cu înverșunarea asupra evreilor au rezultat în ceea ce numim azi Al Doilea Război Mondial și pagubele atât omenești cât și materiale aferente. După cum observați un om cu traume s-a transformat în dictatorul pe care cu toții îl știm. Acesta este un exemplu de voință și manipulare dus la extrem ce ar trebui să ne facă să ne gândim la modul în care privim lumea. De asemenea, el nu a fost niciodată diagnosticat cu vreo boală psihică pe tot parcursul vieții lui, motivele fiind evidente: cine ar fi avut curajul să afirme că Fuhrerul era nebun?

Sper că v-a plăcut articolul și că v-am captat atenția, vă mulțumesc și apreciez suportul pentru revista noastră!