Credința în viața de apoi

Redactor: Andra Medrega

Tehnoredactor: Giulia Ciubucciu

Grafician: Sara Iliescu

Religia a fost prezentă în viața oamenilor încă de la apariția primelor forme de organizare socială și, pentru mulți, este o componentă esențială în reglarea idealurilor personale de viață. Însă, elementul asociat religiei care mi-a trezit un interes specific este credința în viața de apoi. De ce căutăm o explicație pentru ceea ce se întâmplă după moarte și de ce credem în teorii despre „afterlife”?

Dintr-un punct de vedere obiectiv și simplificat, scopul religiei este de a transmite valori morale și de a oferi un anumit sens vieții omului, explicând idei filosofice despre lume prin invocarea unei forțe supranaturale și prin învățături universale. În același scop, multe dintre religii propun și un model pentru viața de apoi. Unul răspândit în creștinism, dar nu numai, este ideea de Rai și Iad, care îndeamnă oamenii să trăiască o viață virtuoasă, pentru ca sufletul să ajungă într-o lume a liniștii veșnice. Nerespectarea învățăturilor religioase este considerată un păcat care trebuie evitat în aceste religii. Un alt model este cel al reîncarnării, prezent de exemplu în budism, care spune că Samsara, ciclul nesfârșit al morții și renașterii, se întrerupe doar atunci când omul obține Nirvana, starea de liniște și fericire absolută. Conform acestei religii, reîncarnarea se produce în funcție de faptele omului în viață și de legile karmice. Deși prezintă diferențe clare, cele două modele au o asemănare importantă: modul în care omul își trăiește viața influențează în totalitate viața de apoi. Ambele îndeamnă oamenii să urmeze pe deplin învățăturile religiei. Astfel, apare întrebarea: de ce căutăm aceste explicații? De ce unii preferă să creadă că există o viață de apoi, iar alții, că nu mai e nimic după moarte?

Dincolo de nevoia evidentă a omului de a-și explica fenomenele pe care nu le înțelege, care naște uneori și dorința de a pune pe seama supranaturalului anumite evenimente și trăiri, există diverse explicații pentru care oamenii cred într-o viață de apoi. Mă întreb însă, oamenii sunt predispuși, prin natura lor, să creadă în teoriile religioase sau e o alegere în totalitate conștientă, un proces cognitiv care nu vine de la sine?

Cercetările care analizau percepția oamenilor asupra vieții de după moarte au confirmat că majoritatea participanților la studiu (copii și adulți) au avut în general tendința să le însușească celor care trec în neființă atribute mentale fără de care ei nu-și imaginează că pot exista (cum ar fi faptul că acele persoane încă au dorințe, gânduri, încă privesc lumea de undeva etc.). Surprinzător e că acest lucru a fost observat nu numai la credincioși. Chiar și cei care nu cred într-o religie sau în viața de după moarte au raportat aceste trăiri, indicând faptul că există tendința să creadă în viața de apoi, fără o credință de bază care să le transmită această idee.

Neuroștiința a găsit legătura dintre aceste asocieri și „theory of mind”, care explică faptul că oamenii le atribuie altor indivizi stări mentale, un fenomen de oglindire a propriilor fenomene psihice, prin care conștientizează că și cei din jur au gânduri și trăiri. Cercetătorii au observat că, atunci când oamenii se gândesc la existența unei ființe supranaturale care are control asupra lumii și vieții de apoi, sunt active părțile din creier responsabile pentru „theory of mind”. Ei spun că acest lucru indică faptul că religiozitatea e integrată în procese cognitive și rețele neuronale folosite în cogniția socială. Oamenii percep o forță supranaturală ca pe o formă de autoritate, căreia încearcă să-i descifreze intențiile, părerile și mesajele. Cu alte cuvinte, ne e destul de la îndemână să credem în astfel de forțe.

În plus, studiile au arătat că, de cele mai multe ori, deși există excepții, creșterea copiilor într-un mediu religios, expuși la aceste concepte, se va transmite în viața lor de adult și vor fi mai predispuși să creadă în diverse forme religioase.

Astfel, am găsit diverse explicații pentru predispoziția oamenilor de a crede în viața de apoi. Mulți aleg să creadă, deoarece simt că le oferă un sens al scopului, fiind un impuls motivațional pentru a-și trăi viața după anumite idealuri. Totuși, voi v-ați întrebat vreodată cum modul de a privi viața de apoi vă influențează mentalitatea și conduita?

Deși nu există studii specifice despre impactul credinței în afterlife asupra mentalității oamenilor, această influență e strâns legată de întreaga filosofie a religiei în care omul crede. Chiar și studiile pe tema impactului religiozității în general se contrazic de multe ori, așa că, pentru acest articol, voi alege să vă îndemn pe voi să reflectați și să purtați discuții pe această temă, fiindcă e un subiect care poate scoate la iveală multe particularități personale la care poate că nici nu v-ați gândit (vă pot propune întrebări precum: cum privesc diversele modele despre viața de apoi? cred în vreuna? cu care rezonez cel mai mult?; mi s-a schimbat vreodată percepția despre religie/viața de apoi? de ce?; credința pe care o am îmi influențează percepția despre lume?).

Înainte de finalul acestui articol, menționez faptul că nu a existat intenția de a propaga idei despre o anumită religie sau gândire. Nu încurajez sau condamn vreo alegere religioasă în acest articol, deoarece sfidează scopul de a analiza obiectiv psihologia din spatele credinței.