Complexul salvatorului

Complexul salvatorului poate fi definit ca o tendință psihologică de a-i salva pe alții din situații neplăcute, de la suferință sau de a le rezolva problemele. Termenul „salvator” are o conotație pozitivă, în esență, dar poate fi interpretat și ca un comportament problematic, dacă încalcă anumite granițe, ca de exemplu persoana să ajungă să se sacrifice pentru nevoile altora.

Salvatorul se raportează la cei din jur răspunzând afirmativ la orice solicitare, se oferă să facă lucruri suplimentare, precum să stea la serviciu pentru a-și ajuta colegii sau să îndeplinească sarcini care nu îi aparțin. Caută soluții pentru situații complicate, face favoruri care nu îi sunt solicitate. Să oferi ajutor, să faci bine atunci când ți se cere este uman. Să ai sentiment comunitar și să iei în calcul necesitățile persoanelor din jurul tău e firesc. Însă, normalitatea se oprește atunci când te sacrifici, străduindu-te să îndeplinești nevoile celor care ar putea să facă asta și singuri, atunci când sufoci oamenii din jurul tău cu serviabilitate și te sacrifici pentru dorințe egoiste. În situația aceasta, salvatorul încearcă să umple un vid interior cu validări exterioare sau să își vindece o rană adâncă. Probabil această rană provine din experiențe neplăcute, în care persoanei care suferă de acest complex i-au fost ignorate necesitățile emoționale, neavând puterea de a-și susține stima de sine în momentul actual. Așadar, acest om se străduiește să merite să primească de la alții ce îi lipsește și ce nu știe să își procure singur.

Spre deosebire de un altruist, care acționează din empatie, respect și iubire de aproape, o persoană care suferă de sindromul salvatorului acționează din frică, din orgoliu și se supără dacă victima nu îi urmează sfaturile. O persoană altruistă nu oferă ajutor dacă nu îi este solicitat, în schimb un salvator crede că știe ce este mai bine pentru toată lumea. De cele mai multe ori, nu așteaptă să i se ceară ajutorul, ci observă situația de viață a celorlalți, interferând cu aceasta. Îi este teamă să fie considerat egocentric sau egoist și depinde de opinia celor din jur. Ajutorul din partea unui salvator este făcut într-un mod compulsiv, chiar dacă uneori nu vrea acel lucru. Astfel, salvatorului îi este greu să se oprească din acțiunea de a ajuta, devenind o cârjă pentru cel ajutat, fără posibilitatea de a se elibera.

Simptomele sindromului salvatorului pot fi implicarea excesivă în viețile și alegerile altora, un simț exagerat al responsabilității pentru starea de bine a altora - precum „ei nu s-ar descurca niciodată fără mine, trebuie să le fiu alături” și un sentiment exagerat al indispensabilității - „dacă nu aș fi eu, toate s-ar duce pe apa sâmbetei”. De asemenea, putem observa un sentiment puternic raportat la ideea de a ști ceva mai bine decât oricine, un exemplu fiind situația în care salvatorul îi spune copilului său, care își dorește să studieze în domeniul artistic, că nu va câștiga suficienți bani și că ar trebui să studieze ingineria.

În concluzie, sindromul salvatorului nu este un impuls altruist de a salva pe cineva dintr-o situație dificilă sau de a ajuta pe cineva în general, ci interferența cu viețile altora. Într-o lume în care egocentrismul și egoismul sunt greu de înfruntat, este surprinzător că au căzut foarte mulți oameni în plasa acestui sindrom.