Complexul lui Oedip și Complexul Electra

Complexul oedipian, cunoscut și sub numele de complexul lui Oedip, este un termen folosit de Sigmund Freud, cuvânt care își are originile cu mult timp în urmă, în mitologia antică greacă. Un concept care face parte din teoria legată de etapele psihosexuale ale dezvoltării, descrie sentimentele admirației copilului pentru părintele său de sex opus și gelozia, mânia față de părintele cu același sex. Freud a propus pentru prima dată conceptul complexului în cartea sa din 1899 „Interpretarea viselor”, deși nu a început să folosească în mod formal termenul concret de complex al lui Oedip până în anul 1910, în lucrarea „Zur Psychologie des Sexuallebens”.

Legenda greacă spune că Laios a aflat de la un oracol că urma să moară ucis de propriul său fiu. Atunci când s-a născut fiul său, Oedip, Laios l-a abandonat pe muntele Citeron unde a fost găsit de un păstor. Dus la palatul regal, a fost adoptat de regele Polibos, care l-a numit fiul său, fără să-i dezvăluie adevărul asupra faptului că fusese găsit. Când a devenit adult, Oedip a consultat oracolul din Delfi, care a pronunţat teribila profeţie ce avea să-i tulbure viaţa: destinul lui era să-şi ucidă tatăl şi să comită un incest cu mama sa. Convins că tatăl său era Polibos, Oedip s-a hotărât să nu se întoarcă în Corint, dar, pe când se îndepărta de Delfi, s-a întâlnit întâmplător cu Laios, adevăratul său tată, şi, în urma unei încăierări, l-a omorât. Între timp, în împrejurimile Tebei îşi făcuse apariţia Sfinxul, care, de pe o stâncă înaltă, le spunea trecătorilor o ghicitoare şi îi omora pe cei care nu reuşeau să o dezlege. Prezenţa Sfinxului devenise o nenorocire atât de mare, încât tebanii au făgăduit că îi vor da tronul cetăţii şi mâna reginei Iocasta celui care va reuşi să alunge monstrul. După ce a dezlegat ghicitoarea, Oedip a obţinut, aşa cum îi promiseseră tebanii, tronul şi mâna Iocastei, cu care a avut patru fii. Oedip vede acum limpede tristele întâmplări în care a fost implicat. În final, Iocasta se spânzură, iar el se pedepseşte singur scoţându-şi ochii.

Complexul lui Oedip se referă la impulsurile ostile față de părintele de același sex, urmând procesul de înlocuire prin intermediul identificării cu părintele respectiv. În activitatea sa profesională, medicul neuropsihiatru a identificat două tendințe existente în cadrul persoanelor nevrotice, mai precis antipatia față de părintele de același sex și dragostea față de părintele de sex opus, ceea ce indică modul în care s-a ajuns la gruparea acestor manifestări în cadrul unui complex.

Practic, complexul constă în dezvoltarea simultană a două atitudini diferite față de tată (cea de supunere/cea de rivalitate) și a unei atitudini afectuoase față de mamă. Spre exemplu, copilul poate să resimtă gelozie și să manifeste astfel de comportamente în momentul în care observă afecțiunea existentă la nivelul relației dintre ambii părinți. El se poate împotrivi momentelor de tandrețe dintre părinți, insistând asupra atenției provenite din partea părintelui de sex opus și manifestând respingere în comportamentele față de părintele de același sex.

Având în vedere faptul că imaginea paternă constă în fundamentarea și dezvoltarea supraeului, copilul internalizează autoritatea tatălui și împrumută modelul acestuia de interacțiune cu persoanele de sex opus. De asemenea, Freud susține că acest complex poate fi neutralizat prin intermediul complexului castrării. Copilul distruge astfel complexul și rezolvă conflictul psihic.

Potrivit lui Freud, copiii își văd părintele de același sex ca un rival pentru atenția și afecțiunile părinților de sex opus. În esență, un băiat simte că este nevoit să concureze cu tatăl său pentru a dobândi afecțiunea mamei sale, iar o fată simte că trebuie să concureze cu mama ei pentru afecțiunile tatălui ei. Dar situația din urmă ține de complexul Electrei, care este explicat de către Carl Gustav Jung.

Complexul Electra, este o referire la o altă figură mitologică greacă (Electra, fiica lui Agamemnon și a Clitemnestrei, îl determină pe fratele ei, Oreste să-și ucidă mama și pe amantul acesteia, Aegist, pentru a răzbuna uciderea tatălui lor, Agamemnon). Complexul începe atunci când fata învață că nu poate acționa asupra sentimentelor ei pentru tatăl ei, dar mama ei poate, devenind geloasă pe mamă. În cele din urmă, fata renunță la sentimentele ei de rivalitate, identifică cu mama, și dezvoltă un supraeu.

Cu toate acestea, spre deosebire de concluziile despre rezoluția complexului Oedip la băieții mici, cele pentru complexul Electra nu erau la fel de clare. În timp ce pentru băiat, repudierea complexului vine cel puțin cu promisiunea intrării sale în sfera patriarhală, aceasta nu oferă astfel de recompense pentru fată. Aceasta nu înseamnă altceva decât o acceptare a propriei sale poziții subordonate, deoarece își dă seama că nu va putea niciodată să-i ofere tatălui său fiul dorit. Supraeul său are, de asemenea, rădăcini diferite de ale băiatului. În timp ce el provine din anxietatea de castrare, a ei este construită din frica de a pierdere a dragostei. Ea este „deja” castrată, având ca rezultat faptul că supraeul feminin este mai puțin dezvoltat decât cel masculin. Prin urmare, femeile au mai multe șanse să comită acte imorale. În cazul în care fata nu reușește să rezolve complexul Electra, ea poate dezvolta drept un adult dificultăți similare cu ale unui băiat care nu reușește să rezolve complexul lui Oedip, inclusiv devenind tata-captivată atunci când vine vorba de alte persoane semnificative.

Povestea lui Oedip, așa cum ne-a spus-o Sofocle, s-a transformat peste secole într-una dintre cele mai căutate și reinterpretate legende. În acest sens, numele Freud și Jung au însemnat momente de răscruce între domenii de viață diferite: literatură și psihanaliză. În ciuda faptului că psihologia modernă, prin studii recente, îl contrazice pe Freud, s-ar părea că observațiile lui se încadrează semnificativ în contextul societății de azi. Ideile sale sunt de actualitate, fiind însă cunoscute sub o altă formă, și anume fenomenul de father complex.