Redactor: Teodora Mazilu
Tehnoredactor: Teodora Furtună
Grafician: Ilinca Pelivan
Probabil ați avut momente în viața de adolescent când vă atașați atât de tare de o persoană, încât ați fi făcut orice pentru el/ ea. Nu este un lucru rău să îți dorești să îi faci pe ceilalți fericiți, dar atunci când ajungi să pui o relație romantică, de prietenie sau chiar cu propriul părinte peste nevoile tale, chiar dacă nu îți face bine, este foarte posibil să te afli într-o relație de codependență. Această tulburare emoțională se găsește cel mai des la adolescenți, motivul fiind probabil evident. Ca adolescenți, avem câteva dorințe comune atunci când vine vorba de viața de liceu - să fim acceptați, să avem un grup de prieteni, un cel mai bun prieten, dar cel mai mult, să avem acea primă mare iubire. Atunci când reușim să obținem acele relații pe care ni le-am dorit atât de mult, tindem să facem absolut orice ca să le păstrăm, să mai trăim puțin în fantezia pe care ne-am creat-o.
Toate persoanele codependente prezintă, în viaţa de zi cu zi, mai multe manifestări, rezultat al suferinţei interioare pe care o trăiesc. Aceste persoane au stimă de sine foarte scăzută, sunt nesigure, dependente de relaţiile cu ceilalţi de la care aşteaptă în permanenţă aprobare, încurajare. Pentru a avea încredere în părerile şi în sentimentele lor, oamenii codependenţi au nevoia de a primi confirmarea de la ceilalţi, ajungând astfel să aibă mai multă încredere în ceilalţi decât în propria persoană. De asemenea, în încercarea de a se feri de suferinţă, de sentimentul de abandon, au tendinţa de a-i controla pe ceilalţi, de a deţine controlul asupra relaţiilor. Astfel, devin mult mai preocupaţi de problemele şi nevoile celor din jur cu care intră în relaţie, în detrimentul propriilor nevoi.
Haideți să vorbim puțin despre simptome. Cum poți recunoaște dacă tu sau un prieten de-al tău suferă de această tulburare? Codependența înseamnă, mai ales, dependență emoțională, adică acea tendință de a te agăța de oameni pentru validare. Persoana respectivă devine atât de importantă pentru tine, încât contează doar ce crede el/ ea și vei schimba orice nu le place la tine. Persoanele codependente sunt, de cele mai multe ori, persoanele cu o stimă de sine scăzută, căutând încontinuu validare de la ceilalți. Nu există adolescent fără insecurități, de aceea trebuie să avem mare grijă să nu cădem în această capcană emoțională. Unul dintre simptomele cele mai întâlnite este să nu te simți bine dacă partenerul tău nu este lângă tine, să vrei să faci totul cu el/ ea. De asemenea, cei care suferă de această tulburare au dificultăți serioase în îndeplinirea propriilor nevoi. Se concentrează atât de mult pe nevoile partenerului, încât nu mai au timp de ale lor.
Pentru o înțelegere mai bună a articolului, cred că ar fi cel mai bine să iau un caz concret. Tocmai ai intrat la liceu, nu ai niciun fel de experiență cu relațiile, dar abia aștepți prima iubire. Mass-media ne umple fantezia cu atât de multe povești de dragoste și cupluri parcă rupte din filme, încât începem să credem că dacă nu avem pe cineva, nu însemnăm nimic. Mă rog, să nu ne abatem de la poveste. Să spunem că te pui împreună cu cineva. E acest sentiment nou, un „rush” de dopamină de fiecare dată când te vezi sau te gândești la persoana respectivă, de altfel, sentimente normale îndrăgostelii. Totul se schimbă, însă atunci când depășești limitele normale ale grijii pentru alte persoane - când nu te simți bine dacă nu ești cu el/ ea, când poate îți schimbi felul de a gândi, de a vorbi sau de a te îmbrăca pentru a deveni partenerul perfect. Îți este atât de frică să îți pierzi relația, acea dragoste ideală, încât faci totul pentru a rămâne cu persoana respectivă. Situațiile extreme apar atunci când partenerul tău devine abuziv mental sau psihic, dar tu ești deja atât de atașat(ă), încât nu mai poți părăsi relația. De aceea este important, mai ales la vârsta adolescenței, să fim educați pe acest subiect, să ne învingem teama de abandon, ca să nu ajungem într-o situație foarte complicată și greu de gestionat.
Codependența în relații este cea mai întâlnită la adolescenți, dar sunt și cazuri mai serioase, prin care trec unii tineri. Spre exemplu, cei care au în familie membrii dependenți de alcool sau droguri. Într-o familie cu un dependent, de regulă, toată atenţia şi energia membrilor familiei se concentrează asupra problemelor acestuia. Nevoile afective şi uneori materiale ale celorlalţi membri sunt neglijate, iar echilibrul emoţional al acestora este afectat.
Astfel, există familii în care unul dintre părinţi este dependent de alcool, fapt care afectează în mod grav atât atmosfera şi echilibrul familial, cât şi situaţia materială. Adolescenții din astfel de familii se confruntă cu o serie întreagă de probleme precum: lipsa de comunicare, izolarea afectivă, agresivitate, dar, de cele mai multe ori, și lipsuri materiale acute, motive din cauza cărora ajung la comportamentul de codependență, având manifestările prezentate mai sus.
Sper ca situațiile și simptomele prezentate mai sus să vă ajute pe viitor. Este foarte important să recunoaștem acest tip de comportament în noi sau în persoanele dragi, înainte să fie prea târziu.
コメント