.jpeg)
Redactor: Bianca Basceanu
Grafician: Ilinica Teodora Ciochia
Coronavirus-19, SARSCoV-2, Covid, Noul Corona, „Covidu' nouășpe”. Acum exact un an, aveau să ne fie introduși acești termeni pentru prima oară în vocabular, fie din auzite „că se închid școlile” sau de la știri că „misteriosul virus s-a răspândit și în afara Wuhanului”. Carantina provizorie de două săptămâni s-a extins la o lună, apoi două, până am pierdut cu toții noțiunea timpului și ne-am trezit, acum, peste câteva luni, că iar este martie, dar de data asta purtăm măști, ținem cont de restricții și ne așteptăm rândul să nă ne vaccinăm. Coronavirusul ne afectează fizicul in mod primar, însă ce efect psihic a avut asupra societății întregi? Mai suntem oare cum eram înainte de pandemie? Cum putem să ne întoarcem la normal?
Mai întâi consider că ar trebui să avem în față un scurt șir al desfășurării evenimentelor de anul trecut:
21 februarie - apar primele focare de contaminare în Italia
26 februarie - primul caz depistat pe teritoriul României
13 martie - instaurarea carantinei, conform stării de urgență
15 mai - reducerea situației la starea de alertă
Evoluția situației a avut un ritm alert, având nevoie doar de câteva săptămâni cât să pună o pauză vieții pe care o știam. Frica de această amenințare necunoscută, dar fatală într-o bună parte din cazurile inițial depistate, a cauzat o panică generală, la nivel guvernamental chiar, dar mai ales la cel civil. Punerea în acțiune a unei strategii preventive de către autorități, astfel încât să se evite supraaglomerarea spitalelor și o cifră mare a morbidității, a stârnit și mai mult haos la nivel social. Chiar mai mult de atât, a întețit sentimentul fricii de necunoscut care era deja conturat cu ajutorul știrilor ambigue la acel moment. În mai puține cuvinte, cei cu personalitate cu tendințe anxioase au avut mult de suferit, fiind posibilă chiar dezvoltarea unui nou dezechilibru sau o agravare a tulburării, în cazul persoanelor care deja sunt diagnosticate cu o afecțiune din spectrul anxietății. Trecerea bruscă de la rutină la o stare complet nouă, dar și lipsa de contact social direct, au avut un impact major în starea deja precară a unor oameni. Până și o simplă ieșire până la colț era acum complet schimbată, iar pentru cele din interiorul orașului erau necesare declarații și multe aprobări de la autorități. Frica de a nu avea toate actele în regulă, cea de virus în sine sau de ce li s-ar putea întâmpla celor ce se infectează cu el din cercul nostru social a dominat peste orice altă emoție în această perioadă, iar grija legată de lucrurile pe care în mare parte nu le puteam controla a cauzat stres major la nivel psihic. Anul trecut a însemnat o perioadă îndelungată de precauție și permanentă stare de alertă, ceea ce a conferit anxietății un fond psihic optim pentru a se dezvolta.
Deși această frică nu putea fi calmată decât de o speranță oarbă în știință, mulți dintre noi am reușit să ne păcălim că totul va fi ok si ne vom reîntoarce la normal, fără nicio pierdere, cât de curând posibil. Dar iată-ne în 2021, un an mai târziu, confruntându-ne îi cu efectele secundare ale pandemiei: scepticismul. Valul punerii la îndoială a eficienței și a efectelor negative ale vaccinurilor s-a răspândit și în România și a afectat cel mai mult exact categoria cea mai susceptibilă din populație de a suferi forme severe ale bolii, împreună cu alte complicații, anume populația de peste 50 de ani. Fondul anxios descris mai devreme a fost factor-cheie pentru acceptarea noilor ideologii, dar și a propriilor frici, deoarece oferea o soluție simplă, de scurtă durată și chiar dăunătoare pe termen lung. De frica expunerii la un potențial risc, care este infim sau nefondat și adesea asociat unei boli care nu alterează semnificativ stilul de viață permanent, vârstnicii aleg să nu se vaccineze, astfel având o eroare de gândire. Din lipsa atenției acordate sănătății mentale, ei ajung să neglijeze sentimentele de frică de necunoscut și să aleagă o variantă dăunătoare pentru toată societatea în care trăiesc, pe lângă faptul că este potențial fatală pentru ei înșiși.
Pe lângă o posibilă tulburare de tip anxios, faptul că nu am mai putut simți atingerea celor ca care țineam sau ne-am schimbat locul în care învățam sau lucram, factori nemaiîntâlniți până anul trecut în viața celor mai mulți dintre noi, au fost potențiale „triggeruri” pentru un episod depresiv. Deoarece contactul fizic reprezintă unul dintre cele 5 interacțiuni sociale necesare unei sănătăți mentale optime, lipsa lui în activitatea cotidiană a tensionat psihicul fiecăruia, iar cedarea sa nervoasă a determinat acele perioade de timp în care „cauza era pierdută” pentru mulți oameni. Alături de lipsa atingerilor, faptul că nu ne-am mai putut vedea față în față, deci având un al doilea limbaj al afecțiunii afectat de pandemie, a afectat la scară largă întreaga lume. Singurătatea și sentimentul de izolare s-au instalat rapid în fiecare, alături de oboseala de a fi prinși în aceeași încăpere sau de a mânca aceleași lucruri. Cu toate că eliberarea fizică era imposibilă atunci fără încasarea unei amenzi uriașe și un dosar penal, fiecare a reușit să își găsească un hobby nou cu care să își ocupe noul timp liber, astfel încât să nu se piardă în marea de gânduri negative.
Deci răspunsul la întrebarea de mai devreme este evident nu, nu mai suntem ca înainte de 2020, pentru că în anul acesta a fost nevoie să ne adaptăm stilul de viață la situația epidemiologică. Odată cu această schimbare bruscă a fost afectat ritmul fiecăruia, ceea ce cu siguranță a avut un efect negativ asupra psihicului în general. Fie că a trebuit să ne obișnuim să nu ne mai vedem cu prietenii sau să stăm închiși în case, șansa de a avea gânduri de a renunța la speranță a crescut, fiind confruntați cu noua situație. Dar schimbarea rutinei a avut un impact mai accentuat asupra sănătății mentale decât decursul relativ normal al altor ani, întrucât acum am fost limitați la un spațiu mic în care să ne desfășurăm toate activitățile. Pe lângă depravarea de contact fizic pentru aproape 3 luni, evenimentele s-au mutat într-un mediu online, unde a fost posibil. În ciuda eforturilor, nu a fost același sentiment de a le practica în persoană și de a socializa, ceea ce ar fi putut declanșa sentimente de frustrare în interiorul fiecăruia dintre noi.
Însă ce putem face pentru a avea grijă de noi și pentru a ne recupera după carantină?
Este important să ieșim afară după această perioadă îndelungată în care am stat închiși în case. Chiar dacă ne simțim fără vlagă, avem nevoie să ne punem înapoi pe picioare și să mergem măcar odată la două săptămâni într-un parc sau într-un loc nou, poate chiar și la pas printre străduțele din jurul blocului. De asemenea, trebuie să ne reobișnuim cu ieșitul cu prietenii sau cu orice altă interacțiune socială, mai întâi cu pași mărunți până să ajungem la starea pre-pandemie. O simplă excursie până la o cafenea și comandatul mâncării în persoană pot ajuta să combată sentimentul de anxietate socială pe măsură ce ieșim din ce în ce mai mult în oraș. Poate părea o misiune extraordinar de grea, însă se va ușura cu timpul și va putea fi extinsă și pentru momentul în care o să revenim cu toții în bănci sau la serviciu și vom fi forțați să interacționăm cu persoane care nu ne sunt extrem de apropiate. Nu în ultimul rând, deși în carantină ne-am ocupat timpul cu seriale, filme si cărți, acum ar fi momentul să evadăm din lumile fanteziste și să retrăim realitatea, așa cum este ea. Pre, în mijlocul sau post pandemie, ar trebui să ne bucurăm de fiecare moment pe care îl trăim și să încercăm să nu ne mai izolăm social, ci doar fizic, prin păstrarea distanței de siguranță și prin purtarea măștilor.
Succes cu această reacomodare, știu că nu vă va fi ușor la început. Însă vom trece cu toții prin ea și sunt convinsă că ne va uni ca o societate, ajutându-ne să valorizăm „normaliatea” și fiecare clipă pe care o trăim în afara virtualului.
Comments