Ce ne face să fim atrași de personajele negative?

Toți cititorii și cinefilii știu că lumea fictivă este mult mai avantajoasă față de realitate. Un criminal în serie care în viața reală ne-ar dezgusta poate deveni unul dintre personajele noastre preferate. Ce ne face să fim atrași de răufăcătorii imaginari și de ce unele dintre personajele noastre preferate diferă de ale celorlalți?

Un studiu făcut cu ajutorul Charactour (o aplicație care, prin intermediul unui test de personalitate, îți spune cu ce personaj de film semeni) arată că, indiferent dacă sunt bune sau rele, personajele preferate ale oamenilor sunt cele cu care se aseamănă cel mai mult.

Unul dintre cele mai populare exemple este Darth Vader, faimosul lord Sith din Star Wars. Încă de la prima sa apariție, el nu ezită să omoare un om. Și totuși, în ciuda comportamentului său inacceptabil din punct de vedere moral, el este unul dintre cele mai iubite personaje din istoria cinematografiei. Prin încrederea lui în sine și convingerea sa absolută că merită să fie lider, el reușește să câștige încrederea și, mai ales, admirația publicului.

Bineînțeles, răufăcătorii din filme sunt apreciați pentru cele câteva trăsături pozitive pe care le posedă, cum ar fi inteligența sau puterea. Desigur, aspectul fizic joacă și el un rol notabil. Însă psihologii au descoperit o legătură mai profundă între aceste personaje și fanii lor. În mod surprinzător, totul se reduce la un element al filosofiei jungiene: umbra. Mai știi când ți-a spus Darth Vader că ,,nu cunoști puterea părții întunecate”? Umbra este constituită dintr-un amalgam de gânduri, emoții și trăsături negative, deseori reprimate conștient pentru a facilita adaptarea la societate. Singurul loc în care ne putem tolera umbra fără să ținem cont de aspectele morale este lumea fictivă. Astfel ajungem să ne identificăm cu personajele care au aceleași defecte ca noi.

Filmele și cărțile sunt capabile să ne trezească simpatia pentru fel și fel de personaje negative. Am crescut cu povești în care binele și răul erau complet separate. Cel mai important principiu întâlnit în basme este că binele învinge răul, poveștile fiind astfel folosite pentru a oferi copiilor un cod moral acceptabil în societate. Fie pentru a face povestea mai ușor de procesat, fie că este un mecanism ușor de a crea intrigă, întâlnim deseori numai cele două opuse: eroi și răufăcători, zâne și monștri, prințese și vrăjitoare. În acest mod basmele creează o distanțare psihologică între personaje și cititor, atenția acestuia din urmă fiind concentrată mai mult asupra acțiunii.

În ziua de astăzi, însă, antagoniștilor le sunt atribuite minți mai complexe. Accentul este pus mai degrabă pe evoluția și experiențele acestora, explicând, pe lângă condiția lor din prezent, și ceea ce a condus la faptele lor.

Un film care are un impact foarte puternic din acest punct de vedere este Joker (cel din 2019, cu Joaquin Phoenix). Spectatorii sunt invitați în mintea haotică a lui Arthur, trecând odată cu el prin mai multe stadii de degradare. Meseria sa de clovn se află în contradicție cu tristețea și confuzia lui interioară. El are grijă de mama lui, care l-a neglijat în copilărie și l-a crescut într-o realitate falsă, încercând să-l convingă că este fericit în ciuda situației sale mizerabile. El nu are o identitate bine definită și își creează diverse scenarii pentru a scăpa din lumea opresivă în care trăiește. Faimosul său zâmbet fals îi maschează goliciunea interioară. Deoarece acesta are atacuri imprevizibile de râs, folosite ca un mecanism de apărare, este privit cu dezgust de cei din jur și evitat. Simțindu-se izolat de societate, se separă singur de cei din jur. El ajunge să vadă lumea ca pe un loc ostil și plin de minciuni, devenind violent față de oamenii pe care este invidios sau care l-au neglijat în trecut. Își omoară mama, pe vecina lui care nu îi împărtășește dragostea, pe prietenul său și pe prezentatorul talk show-ului său preferat, pe care la început îl vedea ca pe un idol, dar care apoi l-a dezamăgit, batjocorindu-l. În ciuda crimelor sale, el nu este urât de public, deoarece filmul stârnește un sentiment foarte puternic de empatie. Oamenii, având în față povestea completă a personajului, înțeleg cauzele care au dus la acțiunile sale. Aceste cauze nu trebuie, însă, folosite ca scuze pentru comportamentul său. În schimb, este bine să ne concentrăm pe prevenția diverșilor factori care duc la formarea unor astfel de oameni: violența domestică, abuzul de mai multe feluri, lipsa de înțelegere față de oamenii cu probleme psihice, etc.

Acestea fiind spuse, este lesne de înțeles de ce căutăm atât de mult să empatizăm cu niște personaje care, în fond, au avut parte de experiențe asemănătoare cu ale noastre. Poate că, în viitor, ficțiunea va deveni o cale de a identifica diverse aspecte ale propriei umbre.

În final, îți las un link către quiz-ul de personalitate de la Charactour, care determină cu ce personaj de film semeni cel mai mult:

https://www.charactour.com/hub/personality#!/