Burnout

Redactor: Velicu Elisa

Grafician: Briana Bercu

Sunt deja peste 2 săptămâni de când a început școala, deci s-a terminat cu atomosfera de vara lipsită de stres, este perioada temelor, testelor, proiectelor și vrem să le terminăm pe toate și să facem din ce în ce mai multe. Dar oare merită să ne riscăm sănătatea mentală în tot acest proces de a încerca să facem totul? Dacă nu știai deja burnoutul este o afecțiune complexă pe care probabil toți am experimentat-o la diferite intensități. Este asocitată cu epuizarea mentală, fizică și emoțională care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung. Pentru prima dată acest termen a fost menționat de psihologul Herbert Freudenberger în cartea sa „Burnout: The High Cost of High Achievement”, scrisă în 1974. Sindromul burnout este una dintre cele mai recente afecțiuni răspândite în masă la nivelul populației globale.

Etapele prin care trece o persoană pană ajunge la epuizare sunt: nevoia puternică de afirmare, neglijarea nevoilor personale, apariția situațiilor conflictuale fie acasă fie la birou, negarea problemelor, izolarea de familie și de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, stări depresive, colaps fizic și emoțional. S-a constatat că mediul ostil nu reprezintă întotdeauna factorul care cauzează în mod direct burnout, ci trebuie să îi fie direct asociată şi inabilitatea individului de a face față unor noi condiții de la locul de muncă. Nevrotismul, extraversiunea și conștiinciozitatea sunt trăsături de personalitate care oferă predictibilitate pentru cel puțin două dintre dimensiunile sindromului burnout.

Sindromul de burnout nu se asociază neapărat cu orele suplimentare de la locul de muncă, ci cu stresul cronic acumulat, starea de epuizare, insatisfacția față de activitatea desfășurată zilnic și sentimentele de inutilitate resimțite. Așa că cel mai bine ar fi să definim clar simptomatologia și tipurile de burnout.

Primul tip este burnoutul individual cauzat de stima scăzută de sine ce duce eventual la vorbirea excesivă negativă despre noi înșine. Când îți plasezi standarde extrem de ridicate pentru tine sau crezi că nimic din ceea ce faci nu este suficient de bun. Cel de-al doilea este burnoutul interpersonal care rezultă în urma relațiilor dificile cu cei din jurul tău. Iar ultimul tip este burnoutul organizațional este cauzat de o organizare slabă, de cerințe extreme și de termene nerealiste, care te fac să simți că ratezi termenul și că locul tău de muncă este în pericol.

Este bine de știut că printre cauzele burnoutului există și o predispoziție genetică, dar și istoricul persoanei este relevant în cazul în care aceasta a trecut prin momente dificile în viață (traumă, divorț, deces). Trăsăturile de personalitate precum pesimismul, perfecționismul, labilitatea emoțională, capacitatea redusă de adaptare la situații de stres, nevoia de a deține controlul, competitivitatea au și ele un aport negativ. Există și cauze care țin de stilul de viață precum timpul liber insuficient, lipsa orelor necesare de odihnă și somn, lipsa orelor rezervate pentru familie, sport și relaxare, alimentația nesănătoasă. Burnoutul a fost semnificativ asociat cu un consum mai mare de fast-food, cu o activitate fizică redusă, cu un consum crescut de alcool și cu utilizarea frecventă de antialgice.

Totuși care este diferența dintre stresul cotidian și burnout? Stresul este rezultatul unei tensiuni pasagere, pe când burnoutul al unei tensiuni continue, permanente. Burnoutul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de adaptare, care rezultă dintr-un dezechilibru pe termen lung între exigențe și resurse, deci al unui stres profesional prelungit. Stresul există independent de burnout, pe când acesta din urma este indispensabil legat de stres. Stresul bine gestionat poate fi depășit. În schimb, stresul incorect sau prost gestionat se transformă în burnout. Burnoutul conține mai multe aspecte obiective, sociale. În burnout, caracteristicile și constrângerile reale ale vieții profesionale trec în prim-plan. Burnoutul apare atunci când individul nu mai face față constrângerilor profesionale.

Un aspect pozitiv al afecțiunii este reversibilitatea, nefiind o condiție permanentă. Schimbarea anumitor factori de la locul de muncă, mediul de lucru suportiv sau dezvoltarea anumitor abilități de adaptare, determină de multe ori „dispersarea” epuizării. Trebuie întotdeauna să înțelegem că mai presus de orice loc de muncă, note, concursuri sau orice pasiune este sănătatea mentală și fericirea noastre, neavându-le pe acestea oricum nu ne vom putea bucura vreodată pe deplin de reușitele noastre și vom trăi într-o continuă buclă a nemulțumirii și dezamăgirii.