Body Dysmorphic Disorder

Redactor: Ana Negrila

Grafcian: Alexandra Onofreiciuc

Fiecare dintre noi a simțit, la un moment dat, o ușoară urmă de nesiguranță în ceea ce privește aspectul fizic, începând de la culoarea ochilor, a părului, forma nasului sau conturul buzelor. Oare când o mică nemulțumire personală, bazată pe lipsa de neîncredere în sine se transformă într-o tulburare psihică, care ne poate destabiliza emoțional încât să ne gândim la o tentativă de suicid?

Body dysmorphic disorder sau dismorfofobia este definită ca fiind tulburarea psihică, caracterizată prin obsesia sau preocuparea exagerată pentru un defect fizic minor. Persoanele care se confruntă cu această boală arată complet normal pentru cei din jur, însă nu și în viziunea lor. În consecință, aceștia se consideră foarte neatractivi, chiar respingători, dezvoltând un delir de referință și ajungând, în cele din urmă, să limiteze contactul cu alte persoane și să se retragă din activitățile sociale obișnuite. Complexul major de inferioritate de care suferă le alimentează sentimentele de dispreț și vinovăție față de propria persoană și se datorează unor trăiri interioare generate dintr-o lipsă a sentimentului de valoare personală asociată cu incertitudinea, îndoiala și ideea de a fi sub un standard social acceptat.

Debutul tulburării apare îndeosebi în adolescență, când se manifestă cel mai intens autocritica și poate avea o evoluție cronică, ce afectează modul de percepție în raport cu propria persoană și dezvoltarea în condiții normale a părții afective a creierului. În majoritatea cazurilor, conștientizarea bolii este absentă, deoarece aceștia consideră o problemă ce trebuie tratată la nivel exterior, respectiv fizic, și nu interior, la nivel psihic. Ca urmare, cei diagnosticați suferă de depresii severe, anxietate și atacuri de panică. Aceștia pierd ușor contactul cu realitatea, deoarece petrec aproximativ 8 ore pe zi, gândindu-se la diformitatea închipuită. Instinctual, se verfică în mod constant în oglindă și trăiesc cu impresia greșită că cei din jur se concentrează doar în jurul defectului lor și nu au capacitatea de a- i percepe în totalitate așa cum se prezintă de fapt. De cele mai multe ori, cei afectați întâmpină dificultăți în ceea ce privește viața amoroasă, deoarece nu se simt demni îndeajuns să fie apreciați și iubiți de o altă persoană. Bineînțeles că nu pot oferi dragostea lor altcuiva, deoarece, în primul rând, nu se iubesc pe ei înșine, fiind mult mai preocupați de lipsurile personale, decât de emoțiile, pe care ceilalți le împărtășesc.

Factorii care determină dismorfofobia sunt atât interiori, cât și exteriori. Spre exemplu, tulburarea dismorfică apare frecvent alături de tulburarea compulsiv-obsesivă, ce se caracterizează prin gânduri incontrolabile și prin comportamente repetitive, chiar ritualice. De asemenea, sindromul poate coexista cu anxietatea generalizată. Această condiție implică îngrijorarea extremă care tulbură viața de zi cu zi a pacientului, cauzând anxietate exagerată și nerealistică asupra circumstanțelor vieții, cum este perceperea unui defect minor sau chiar imaginar. Modele de personalitate care fac unele persoane mai susceptibile de a dezvolta boala sunt: perfecționistul, cel sensibil la greșeli sau introvertitul, cel sensibil la critici. Mediul în care am crescuți și stilul parental cu care am fost educați, sunt decisivi în dezvoltatea personalității. Totodată, persoanele care nu se identifică în propriul corp și care apelează la diferite intervenții chirurgicale pentru a-și schimba sexul se confruntă zilnic cu această boală.

Social media joacă un rol foarte important, în privința acestui aspect, deoarece promovează modele aproape imposibil de atins ale perfecțiunii feminine. Lupta pentru a satisface standardele stabilite de Instagram poate deveni o obsesie pătimașă, care ne amplifică lipsa de încredere de sine.

Astfel spus, oricât de superficial ar suna, fericirea noastră provine și din frumusețea fizică. Însă, atunci când întâlnim persoane care duc o luptă interioară puternică cu propriul eu ar trebui să fim mult mai îngăduitori și să încercăm să le înțelegem durerea , deoarece tindem să-i blamăm pe motivul că se victimează, doar pentru a cerși validare din partea noastră. Recomandabil ar fi să-i îndrumăm la un consult psihologic.