redactor: Eirini Bountina
tehnoredactor: Teodora Botin
grafician/ fotograf: Raluca Șerba
Filmul lui Darren Aronofsky, ,,Lebăda Neagră”, înfățișează povestea controversată și devastatoare a Ninei, o balerină cu o ambiție maladivă de a fi cea mai bună, goana obsesivă după perfecțiune și lumea întunecată din spatele luminilor orbitoare ale scenei.
Nina este o tânără inocentă, timidă și fragilă, aflată sub influența mamei sale, cu care încă locuiește. Comportamentul ei copilăresc, firea ușor influențabilă, camera în nuanțe de roz înțesată cu jucării de pluș, sunt expresii ale dorinței mamei ei de a suprima maturizarea Ninei, – o amenințare – tânăra balerină fiind o proiecție a aspirațiilor mamei sale.
Perfecțiunea pe care deja o întruchipează în execuție se dovedește a fi un obstacol în interpretarea rolului viselor ei, deoarece ea nu poate aduce emoție personajelor. Obținerea rolului de prim-balerină în clasicul ,,Lacul Lebedelor” reprezintă începutul unei serii de schimbări comportamentale și emoționale ce declanșează tranziția Ninei din fiica vulnerabilă într-o femeie ispititoare, dar instabilă.
Interpretarea celor două lebede, Odette (lebăda albă) și Odile (lebăda neagră), o atrage pe Nina într-o călătorie a dualității. Provocarea de a îmbina inocența cu maleficul, vulnerabilitatea cu senzualitatea, îi deteriorează semnificativ starea fizică și mentală. Cu cât își descoperă propria lebădă neagră, cu atât se afundă în întunecimea nebuniei și îi sunt declanșate trăirile paranoice.
Complexitatea și antiteza celor două lebede cărora balerina le dă viață pe scenă o provoacă să dea frâu liber emoțiilor înăbușite și să atingă perfecțiunea interpretativă. Dar care este prețul perfecțiunii? Pentru Nina, aceasta declanșează autodistrugerea, iar visul ei cel mai de preț se dovedește a fi un coșmar.
Construită pentru perfecțiune, fără jumătăți de măsură, Nina se dedică total acestor roluri. De asemenea, teama de a fi înlocuită devine din ce în ce mai severă, până în punctul în care balerina firavă de la începutul filmului se transformă într-o persoană violentă și bântuită de gelozie. Suprasolicitarea mentală subțiază granița dintre real și contopirea cu personajul. Este balerină, este lebăda căreia îi dă viață, care este realitatea, care este ficțiunea?
Adevărata ,,Lebădă Neagră” a filmului ar putea fi chiar labilitatea psihică a Ninei. Deși o Lebădă Albă perfectă, singura modalitate de a putea interpreta desăvârșit rolul Lebedei Negre este de a renunța la sine. Dar cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a ne îndeplini visul?
Partea pe care o suprimase atât de mult timp iese la suprafață, odată cu manifestarea publică pe scenă a Lebedei Negre, transformarea sa emoțională fiind, la rândul ei, finalizată.
Comments