Autismul

Redactor: Elisa Velicu

Grafician: Ana Florescu

Ce este autismul? Auzim de atâtea ori cuvântul acesta folosit în mod eronat sau îl asociem greșit cu alte patologii asemănătoare, însă ce este de fapt autismul?

Tulburările din spectrul autismului (TSA) sunt un grup de tulburări complexe de dezvoltare a creierului. Acest termen umbrelă acoperă: tulburarea autistă, tulburarea Asperger și autismul atipic. Aceste tulburări se caracterizează prin dificultăți în interacțiunea și comunicarea socială și printr-o gamă restrânsă de interese și activități, cu caracter repetitiv. TSA încep în copilărie și tind să persiste în adolescență și maturitate. În cele mai multe cazuri, TSA sunt evidente în primii 5 ani de viață. Persoanele cu TSA prezintă deseori și alte afecțiuni, cum ar fi: epilepsia, depresia, anxietatea și tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD

Cum putem identifica o persoană cu autism?

• deficitul, în mod continuu, în comunicare și interacțiune socială, în context și medii diferite (reciprocitate socio-emoțională deteriorată, comportament comunicativ verbal sau non-verbal folosit în interacțiunea socială, deteriorare în procesarea relațiilor inter-personale)

• existența pattern-urilor comportamentale, interese sau activități ce prezintă un caracter restrictiv sau repetitiv (stereotipii - mișcări motorii cu rol de stimulare, utilizare de obiecte cu rol de stimulare; atașament excesiv la rutină sau rezistență excesivă la schimbare; interese restrânse, anormale ca intensitate; interes neobișnuit față de caracterul senzorial al mediului)

• simptomele trebuie să fie prezente în perioada de dezvoltare timpurie

Termenul de autism a fost definit în mod frecvent ca un sindrom comportamental constând în refugiul subiectului în lumea sa interioară, imaginară, prin excelenţă subiectivă, în refuzul contactului cu persoane sau obiecte exterioare. Autismul reprezintă o tulburare socială, comunicaţională şi comportamentală. Copilul autist abandonează acţiunea dirijată, comunicarea sentimentelor şi gândurilor, întorcând spatele vieţii reale, umanităţii, în ansamblul ei. Există multe dificultăți în diagnosticarea persoanelor cu aceste tulburări. Nu există niciun test medical care să poate determina într-un mod absolut dacă o persoană are sau nu au autism. Criteriile de diagnosticare sunt în termeni de descrieri ale comportamentului. Copiii diagnosticaţi precoce şi care au parte de terapii specifice fac progrese vizibile.

Dupa cum am zis mulți oameni nu înțeleg exact ce reprezintă autismul și îl confundă chiar și cu o boală contagioasă, așa că dacă am vorbit despre ce este autismul ar fi bine să clarificăm ce nu este autismul.

• Nu este o boală contagioasă.

• Nu este un refuz de a comunica.

• Nu este vindecabil.

• Nu este o consecință a educației.

În ceea ce privește factorii de risc, încă nu se cunosc cauzele exacte care duc la apariția TSA. Exista într-adevăr o mulțime de factori genetici, biologici și de mediu. Majoritatea oamenilor de știință sunt de acord că genele reprezintă unul dintre factorii de risc care cresc șansele ca o persoane să dezvolte TSA.

În prezent, nu există teste medicale prin intermediul cărora să se poată diagnostica autismul, pur şi simplu. Specialiştii vor aplica în cazul unei persoane suspecte de autism diverse instrumente de diagnosticare şi vor face multiple investigaţii medicale atât pentru confirmarea condiţiei dar şi pentru excluderea prezenţei altor afecţiuni.

De cele mai multe ori, părinţii sunt primii care observă faptul că micuţul lor are comportamente neobişnuite, comparativ cu ceilalţi copii. Aceste nereguli sunt confirmate, de obicei, de pediatrul care observă în mod periodic copilul, în timpul consultului de rutină.

Un diagnostic corect şi stabilit la timp, va fi urmat de accesul la terapii care vor îmbunătăţi zonele de dificultate şi vor îmbunătăţi calitatea vieţii, în general. O diagnosticare completă implică o echipă multidisciplinară de medici: logoped, pediatru, neurolog pediatru, pedopsihiatru, fizioterapeut, psihoteraput specializat în terapie ocupaţională, medic orl-ist, etc.

Diagnosticul autismului include un proces complex. Printre metodele de diagnostic şi investigaţiile care pot fi realizate se pot numără:

• testarea genetică mai ales dacă în cazul familiei există un istoric familial de dizabilităţi intelectuale

• istoricul medical al copilului încă din viaţă intrauterină

• evaluarea neurologică care va include şi encefalogramă sau chiar RMN dacă sunt suspectate diferenţe de structura la nivelul creierului

• realizarea de teste auditive pentru a se exclude probabilitatea prezenţei unei probleme de auz care ar putea cauza întârzieri în dezvoltare

• examenul fizic şi stabilirea gradului de normalitate a nivelului de creştere şi dezvoltare a copilului

• evaluarea vorbirii, limbajului receptiv şi expresiv, a capacităţii de comunicare a copilului (deseori copilul preferă singurătatea şi manifestă indiferenţă faţă de persoanele din jurul său, nu are contact vizual cu acestea)

• evaluarea cognitivă

• măsurarea nivelului de comportament independent şi de comportament adaptativ

• testarea abilităţilor sociale şi a celor non-verbale

• evaluare senzorială şi motorie (dezvoltarea motricităţii generale, a motricităţii fine, a echilibrului static şi coordonării mişcărilor, capacităţii de percepţie, orientare şi organizare spaţio-temporală, percepţia corectă a schemei corporale etc.)

• aplicarea de chestionare comportamentale.

Importanța terapiei în autism

Tulburarea de spectru autist poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică sau nivel de educaţie. Nu se poate vindeca, dar cu intervenţie timpurie intensivă, până la 50% dintre copiii cu autism pot duce o viaţă independentă.

Prin terapie, copilul învaţă, într-un mod structurat, cum să vorbească, cum să se comporte, cum să fie independent. Fără terapie simptomele autismului se agravează în timp. De aceea neintegrarea copilului diagnosticat într-un program individualizat de terapie specifică îl privează de toate aceste achiziţii, acest copil riscând să se transforme, în final, într-un adult neintegrat şi de cele mai multe ori, instituţionalizat.

Tratamentul autismului nu este unul medicamentos. Singura terapie aplicată şi care dă rezultate foarte bune dacă este susţinută şi timpuriu depistată este aşa numita Applied Behavior Analysis (ABA) – Analiza aplicată a comportamentului. Aceasta constă în însuşirea treptată, mecanică şi rigidă la început a anumitor comportamente, gesturi, activităţi şi înlăturarea celor specifice bolii.

TEACCH (Treatment and Education of Autistic and Communication Handicapped Children) este o terapie care încearcă să dezvolte la nivel maxim potenţialul de comunicare şi autonomie al fiecărui copil. TEACCH nu este un sistem de învăţare, ci unul de management comportamental ce oferă mai multă predictibilitate pentru un copil autist şi mai multă cooperare din partea lui. TEACCH reprezintă un mod de organizare a programului zilnic, lucru ce reduce angoasa persoanelor autiste.