Anorexia

Redactor: Catalina Iulia Tudoroiu

Grafician: Lavinia Maria Dumitru

„Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din categoria tulburărilor alimentare, caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului prin înfometare și printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teamă prevalentă, persistentă, de îngrășare”. Aceasta este definiția științifică a anorexiei. Cu toate acestea, ea este mult mai mult decât atât. Anorexia este rușine profundă oricând ești nevoit să îți privești propriul corp, este oboseală permanentă, este leșinat spontan, este amețeală atunci când te ridici în picioare și multe altele. Nu este o afecțiune care poate să fie rezolvată spunându-i persoanei bolnave „Mănâncă mai mult, nu vezi ce slab/slabă ești oricum?!” Și, în ciuda faptului că tot mai multe persoane, în special tineri, sunt afectați de anorexie, multă lume nu este informată despre acest fenomen.

La fel ca multe alte boli, anorexia rezultă dintr-o combinație de factori biologici, psihologici și sociali. Persoanelor cu tendințe obsesiv-compulsive le este mai ușor să urmeze o dietă extrem de restrictivă și să ignore foamea constantă, pe când perfecționiștii pot să fie îmboldiți de impulsul de a crede că nu sunt niciodată destul de slabi. Cu toate acestea, probabil cel mai important factor este presiunea socială: de mult timp există părerea majoritară că trebuie să fii cât mai slab cu putință. Cu cât ai mai puțină grăsime pe corp, cu atât ești mai frumos. Această percepție colectivă ce clasează persoanele mai plinuțe cu un nivel mai jos pe scară atractivității decât cele incredibil de slabe a îndemnat tot mai mulți oameni să se îndrepte spre metode extreme pentru a pierde cât mai rapid din greutate și a ajunge la înălțimea idealurilor celorlalți.

Rușinea legată de aspectul propriului corp este cea care alimentează această boală. De obicei, persoanele anorexice dezvoltă, în timp, și dismorfie corporală; astfel, oricât de mult ar slăbi, când se uită în oglindă, ei se vor vedea întotdeauna grași. Din această cauză, nu vor ajunge niciodată să arate așa cum și-ar dori și vor continuă înfometarea pe termen nedefinit.

Anorexia este o boală cauzată de psihic, dar efectele sale devastatoare sunt vizibile mai ales în fizicul persoanei afectate. Simptomele pe termen scurt sunt și ele numeroase: datorită privării de hrană, corpul uman nu-și poate îndeplini toate funcțiile. Cele mai întâlnite manifestări sunt oboseala extremă, amețeala sau leșinul spontan, subțierea părului și insomnia. Cu toate că sunt mai puțin evidente, efectele pe termen lung sunt cele mai periculoase. Oasele persoanelor cu anorexie își pierd din densitate, afecțiune numită osteoporoză, ceea ce îi face mai vulnerabili la fracturi. O altă afecțiune des întâlnită este anemia, o boală a sângelui ce cauzează oboseală și slăbiciune persistentă. Infertilitatea este și ea printre efectele anorexiei. Dacă grăsimea corporală a unei femei scade în mod drastic, ea nu va mai produce estrogen, hormon necesar pentru stimularea ovulației. Atunci când acest lucru continuă pe o perioada lungă de timp, infertilitatea poate deveni permanentă și ireversibilă.

În ciuda faptului că pare ireal, anorexia poate să fie mortală; de fapt, ea are cea mai mare rată de mortalitate dintre toate bolile mintale, undeva între 10% și 15%. O mare parte dintre aceste decese sunt cauzate de insuficiența cardiacă, un rezultat al anorexiei severe pe termen lung.

Tratamentul pentru anorexie implică, de obicei, o echipă de oameni alcătuită din doctori, specialiști în sănătatea mintală și dieteticieni cu experiență cu persoanele cu tulburări alimentare. Terapia și educația nutrițională sunt elemente vitale ale recuperării și ajută la diminuarea riscului de recidivare.

Anorexia nu este o boală irelevantă, iar un alt factor important în recuperarea oricărei persoane ce suferă de anorexie este sprijinul primit de la prieteni și familie. În ciuda acestui lucru, prea puține persoane știu cum să se comporte în cazul în care cineva drag lui suferă de această afecțiune. Cel mai important este să fii răbdător, să încerci să înțelegi persoană bolnavă, să empatizezi cu ea și să accepți că nu suferă de ceva trivial, ci de ceva greu și obositor de vindecat.