Sindromul Stockholm

Sindromul Stockholm reprezintă o tulburare psihologică, care se definește sub forma unui paradox: victima unui abuz, indiferent de natura acestuia, dezvoltă o apropiere sentimentală față de agresor. Acest lucru se întâmplă sub forma unui mecanism defensiv, victima identificându-se cu agresorul, din cauza fricii de violență.

Simptomele acestei tulburări apar în condiții grave de stres. Este asemenea unui instinct de supraviețuire. Victima uită de propriile sale nevoi și observă doar necesitățile agresorului, stabilind o relație pozitivă cu acesta, la care îi este greu să renunțe.

Sindromul Stockholm are referințe încă de dinainte să capete acest nume. În istorie, au existat practici de răpire a femeilor sau a copiilor (ienicerii turci proveneau din aceste răpiri). Femeile care se supuneau tâlharilor ajungeau să se căsătorească, să aibe copii, să li se facă anumite favoruri și să ducă o viață bună. În schimb, cele care se opuneau sau încercau să fugă erau pedepsite prin agresiune fizică sau erau chiar omorâte.

Apariția fenomenului și denumirea acestuia are la bază un eveniment petrecut în Stockholm, capitala Suediei, în 1973. Un criminal cunoscut, în vârstă de 32 de ani, alături de un coleg din închisoare, are intenția de a jefui o bancă, însă planul nu decurge cum și-ar fi dorit. Cei doi vor lua angajații, în număr de patru, ostatici pentru 6 zile. Pe parcursul acestor zile, autoritățile au negociat încontinuu pentru salvarea victimelor, care au fost amenințate cu arma și legate, la un moment dat, cu centuri cu explozibil. Când au reușit să le salveze, acestea au refuzat să depună plângeri împotriva agresorilor, încercând să îi apere, fiindcă se atașaseră emoțional de ei. Ulterior, victimele au angajat avocați cu proprii bani, pentru a-i susține pe tâlhari.

Intuitiv, ideea de a a fi atras de o persoană care te-a agresat pare greu de digerat, iar, așa cum susțin psihiatrii, sindromul acesta este întalnit destul de rar. Cauzele acestuia sunt greu de stabilit, având un mod complex de manifestare și fiind considerat un mecanism de adaptare la abuzul fizic și emoțional. Sindromul apare, de obicei, din cauză că victimele primesc atenție și mici forme de bunătate din partea agresorilor. De asemenea, persoana abuzată nu are altă perspectivă, în afară de cea a celui care a răpit-o și nu găsește nicio soluție de evadare din captivitate. O posibilă explicație a acestor manifestări este faptul că relația dintre victime și agresori debutează cu sentimente puternice de frică, instalate din cauza a diferite forme de violență. Din cauza fricii, victimele consideră că ar trebui să se supună capriciilor agresorului. Astfel, sindormul Stockholm este o formă de manipulare emoțională. Agresorul impune controlul asupra victimei, instituind stări contradictorii pentru aceasta și creând un mediu fără alternative.

Efectele fizice și emoționale ale acestui sindrom ocupă un spectru larg. Cele mai grave efecte se resimt emoțional, prin aplatizare emoțională, dominația fricii excesive, neputință, depresie, vinovăție, lipsă de speranță, dependență de agresor și, eventual, dezvoltarea tulburării de stres post-traumatic. La nivel cognitiv, pot apărea iluzii sau pierderi de memorie, iar la nivel social pot apărea izolarea sau anxietatea. Din punct de vedere fizic, pot fi dezvoltate afecțiuni din cauza restricțiilor impuse privind alimentația și somnul, dar pot, de asemenea, să fie agravate afecțiuni deja existente.

Fenomenul complex al sindromului Stockholm a fost identificat în mai multe părți ale lumii. Cele mai multe cazuri de legături create între victimă și agresor nu au fost depășite niciodată. Este o tulburare care încă se află sub lupa medicilor, fiind reflectată tot mai frecvent și în industria cinematografică.