top of page
Search

Teorie vs practică

Writer: psihototemmagazinepsihototemmagazine

Redactor: Antonia Matei

Tehnoredactor: Alex Costache

Grafician: Diana Vasile

PR: ALexandra Grigore



De multe ori, chiar dacă știm, în teorie, cum să gestionăm o situație sau la ce ar trebui să lucrăm pe plan personal, în practică, prea puțini reușesc cu adevărat să își aplice cunoștințele. Fie ele teorii dobândite pe la cursuri, din cărți de dezvoltare personală, sau din orice altă sursă fiabilă, fie aspecte de care pur și simplu ne dăm seama, practica, cum se zice, „ne omoară”.

         Dar de ce, până la urmă? Am învățat, apoi trebuie doar să le aplicăm! În matematică şi în științele exacte, poate această afirmație are sâmburele ei de adevăr, însă, în psihologie, este mult mai complicat. Primul lucru pe care indivizii trebuie să-l înțeleagă este că „a ști‟ nu este sinonim cu „a fi‟. Aflăm despre diverse tehnici sau suntem conștienți de faptul că nu ar trebui să fim atât de stresați, că nu ar trebui să punem o prea mare presiune pe noi înşine, însă în fața faptului împlinit, ne dăm seama că nu suntem capabili să abordăm situația așa cum vrem sau cum considerăm că ar fi potrivit.

         Și asta este perfect normal. Schimbarea nu se produce imediat după acumularea informației, ci necesită un efort continuu, zi de zi, cu pași mărunți, care depinde doar de noi. Multe dintre comportamentele noastre sunt dobândite în perioada copilăriei, astfel, temperarea unei laturi a personalității are nevoie de mult timp, răbdare și practică. Până acum, și eu v-am prezentat doar un concept general. Însă, mai exact, cum facem să depășim stadiul teoriei și să obținem un rezultat?

         Primul pas este conștientizarea, mai precis, aducerea trăsăturilor negative, din planul inconștientului, în conștient. Odată ce am realizat ce am vrea să schimbăm, să temperăm, urmează informarea. Psihologii, workshop-urile şi cărțile ne oferă materialul pe care trebuie să-l implementăm pentru a obține rezultatul dorit. Prin urmare, să luăm cazul unei femei pe nume Ana, în jurul vârstei de 30 de ani. Ana ştie, în teorie, că stresul nu trebuie să o afecteze atât de mult și că ar trebui să ia pauze pentru a se relaxa. Însă, în mijlocul unui proiect urgent, începe să simtă cum inima îi bate mai repede și cum gândurile și emoțiile îi acaparează mintea. Atunci îşi aminteşte de o tehnică simplă pe care o citise într-o carte de dezvoltare personală: respirația profundă. Ana decide să aplice tehnica pe loc, în ciuda faptului că nu simte că ar avea timp pentru așa ceva. După doar câteva minute de respirație controlată, simte cum tensiunea se eliberează, iar mintea i se limpezește. Aceasta realizează astfel că aplicarea teoriei în practică este un proces continuu, iar fiecare mic pas o aduce mai aproape de a-și gestiona mai bine stresul. Chiar dacă teoria ne învață despre tehnicile care ne pot ajuta, adevărata schimbare are loc atunci când alegem să aplicăm acele tehnici în momentele critice. La început, poate părea dificil, dar, cu timpul, teoria devine parte din cotidian și, treptat, comportamentele se schimbă.

         De asemenea, este important să înțelegem că teoriile psihologice nu sunt la fel ca teoriile empirice- cele din matematică, fizică sau chimie- ci sunt interpretabile. Poate ceea ce funcționează pentru mine, nu funcționează și pentru tine, deci nu există o rețetă a succesului garantat. Pentru a ajunge la nivelul la care chiar să putem spune că punem teoria în practică, trebuie să ne cunoaștem, în primul rând, pe noi înșine. Din nou, ușor de zis, greu de făcut. Însă, nu trebuie să ne descurajăm, ci este bine să vedem frumusețea acestui proces de cunoaștere, acceptare, înțelegere și evoluție, pentru a putea ajunge la una dintre cele mai bune variante ale noastre.

Așadar, descoperă de unde a survenit problema, ce te-a marcat încât să ai o reacție de acest fel. Fiidispus să vorbeşti cu cei dragi, cu specialiști sau cu persoane care se confruntă cu o situație similară. Toți avem complexe și slăbiciuni pe care trebuie să le acceptăm, fără să ne fie rușine de ele. Și nu în ultimul rând, nu trebuie să uităm că schimbarea depinde doar de noi. Suntem stăpânii propriilor emoții, pe care le putem controla și gestiona prin exercițiu.

 

Bibliografie:

 
 
 

Comentarios


Post: Blog2_Post
bottom of page