Redactor: Maya Petcu
Grafician: Raluca Ioana Serba
Eminem. The (Real!) Slim Shady. Marshall Bruce Mathers. Cu siguranță ai auzit de el și îi asculți muzica. Controversatul rapper a adunat publicitate la nivel mondial timp de două decenii și continuă și în ziua de azi. Cântecele lui sunt violente, amuzante și deseori inspiraționale, dar în spatele măștilor se află un portret dur al bolilor mintale. Ar putea Marshall Mathers să sufere de multiple afecțiuni psihice grave?
Pentru început, trebuie notat faptul că Eminem a avut dintotdeauna talente muzicale ieșite din comun. Versurile compuse de el sunt pline de înțelepciune și sugerează abilități cognitive de exprimare și înțelegere verbală dezvoltate. Jocul său de cuvinte este sofisticat și plin de umor, sugerând un nivel ridicat de inteligență creativă. Ritmurile puternice ale cântecelor sale se datorează în parte parteneriatelor din această industrie (cum ar fi, de exemplu, colaborările cu cunoscutul rapper Dr. Dre), care indică o inteligență socială la fel de puternică. Toate aceste abilități completează o prezență muzicală în general de elită.
Pe de altă parte, Eminem s-a luptat o vreme îndelungată cu demonii interni. Crescut drept copil unic de către o mamă săracă, într-o casă în care tatăl era absent, viața sa timpurie a fost o experiență tumultuoasă. Viața dificilă cu care se confrunta acasă, sinuciderea unui unchi apropiat și calificativele școlare slabe sunt doar câteva dintre motivele care l-au determinat pe Eminem să își abandoneze studiile și să se deconecteze, astfel, de lume.
Când vine vorba de relații, Eminem tinde să recurgă la ceea ce psihologii numesc „splitting” sau, în termeni mai accesibili, gândirea alb-negru. Este o lume văzută prin ochii unui copil; împărțit brusc între iubire și ură, frică și agresivitate. Splitting-ul este mecanismul de apărare care apare în copilărie, ca o modalitate de a face față părinților care prezintă stiluri diferite de parenting. Din poveștile pe care le-am auzit, Debbie Mathers nu a fost chiar cea mai bună mamă. Probabil că Eminem a crescut atât îndrăgind-o, cât și urând-o, în mod egal. Așa cum era de așteptat, viața de adult a lui Eminem a fost plină de conflicte și controverse. S-a căsătorit de două ori cu iubita lui de liceu, Kim, iar după ce ea a încercat să se sinucidă, au divorțat. În plus, a fost dependent de droguri și s-a luptat în permanență cu depresia și furia. Un astfel de haos intern tinde să inițieze cicluri vicioase de disfuncție.
Viața sa este o narațiune a haosului continuu, iar experiențele lui, atât cele bune, cât și cele traumatice, pot fi reflectate în muzica sa.
În ceea ce privește imaginea de sine, putem vedea ușor o identitate perturbată și instabilă, prin simplul fapt dacă ne uităm la alter ego-ul său pe nume Slim Shady. Acest alter ego - al doilea eu - poate fi o mască, menită să îl ajute să facă față traumelor. Adevăratul Marshall Mathers este un om care a îndurat multe suferințe emoționale puternice, încă de la o vârstă fragedă.
Marshall are un tatuaj pe încheietură care spune „slit here”, care înseamnă „taie aici”. O privire rapidă asupra discografiei lui dezvăluie faptul că autovătămarea și automutilarea reprezintă teme dominante în muzica sa, care pot fi observate chiar și în dialogul cu Stan.
Să nu pierdem din vedere totuși că Eminem este un artist care a câștigat premiile Grammy și Oscar. A obținut triplu platină, iar în 2001 LP-ul său „The Marshall Mathers” a doborât recorduri pentru cel mai bine vândut album și single din toate timpurile. În ciuda dilemei privind sănătatea lui psihică, artistul ar trebui apreciat pentru munca lui, pentru care și-a devotat mare parte din viață și care va rămâne baza rap-ului pentru mult timp de acum încolo.
Comments